Descriere imagine

 

SFATURI PENTRU PĂRINŢI – CE POŢI FACE PENTRU EDUCAŢIA COPILULUI TĂU

1.Tu eşti expertul nr. 1 în ceea ce îl priveşte pe copilul tău 

Vorbeşte despre punctele forte ale copilului tău. Împărtăşeşte cu profesorii micile trucuri care funcţionează acasă pentru copilul tău pentru că acestea vor funcţiona şi la şcoală şi în societate. 

2.Dezvoltă relaţii de colaborare cu profesorii 

Vorbeşte personal cu profesorii. Încurajează profesorii să-şi exprime deschis îngrijorările şi speranţele, explică-le atunci când pun problema greşit şi orientează-i către soluţii la probleme, nu doar către probleme. Întreabă cum poţi ajuta.

3.Acordă maximă importanţă Planului Indivitual de Educaţie al copilului 

Planul Individual de Educaţie este de obicei în şcolile din România un document gol de sens. Totuşi el poate deveni un instrument extrem de util dacă înţelegi că el nu este un document fix, ci un document de lucru pe marginea căruia poţi cere modificări, îmbunătăţiri pentru a fi apolicat. Orientează-te la început pe obiective mici, iar apoi împreună cu profesorul de sprijin şi profesorii pe obiective mai complexe. 

4.Spune ce aşteptări ai

Explică profesorilor cu poate fi copilul tău implicat şi participativ. 

Explică faptul că aştepţi ca el să fie implicat zilnic în activităţile de la clasă. Propune metode de sprijin. 

5.Fă-ţi vocea auzită 

Informează-te despre evoluţia reglementărilor în ceea ce priveşte educaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi susţine sau amendează anumite iniţiative care nu corespund nevoilor copilului tău. Foarte multe informaţii în acest domeniu pot fi găsite pe www.cedcd.ro 

6.Mulţumeşte profesorilor 

Predarea într-o clasă incluzivă poate fi un demers dificil, mai ales în contextul unui sistem nepregătit pentru nevoile copilului tău. Nu uita să mulţumeşti profesorului sau profesorului de sprijin pentru contribuţiile lor. Comentariile şi observaţiile tale trebuie să fie constructive şi să poată învăţa din ele. 

7.Alătură-te unei organizaţii 

Beneficiază de diferite tipuri de sprijin apelând la organizaţii neguvernamentale 

8.Fii flexibil 

Nu uita că fondurile alocate incluziunii sunt minime sau inexistente pentru incluziune. 

Întreabă şcoala cum poţi sprijini şi ce poţi face pentru a contribui la îmbunătăţirea mediului incluziv. 

9.Spune-ţi povestea 

Profesorii şi personalul şcolii îl pot înţelege pe copilul tău şi pot empatiza mult mai bine dacă le spui povestea lui, povestea voastră. Ajută-i să vadaă dincolo de limitile unui elev cu dizabilităţi. 

10. Participă la întâlniri şi şedinţe 

Aminteşte în permanenţă profesorilor să te ţină la curent cu implementarea Planului de Individual de Educaţie. Solicită realizarea de întâlniri pentru ajustarea Planului, participă la şedinţe şi întâlniri informale. Împărtăşeşte din cunoştinţele tale. Fii o resursă importantă. Pentru copilul tău.

 

Descriere imagine

 

CUM IDENTIFICI ABUZUL ÎN ŞCOALĂ. CE POŢI FACE

TU EŞTI VOCEA COPILULUI TĂU

Acest material se adreseaza parintilor de copii cu dizabilitati si urmareste informarea si capacitarea acestora in vederea sesizarii actelor de discriminare, abuz fizic, psihic si emotioanal indreptat impotriva copiilor lor, in scolile speciale. 

Dorim să vă punem la dispozitia parintilor instrumentele necesare redactarii de sesizari si plangeri catre autoritatile competente. 

De asemenea, echipa CEDCD vă va sustine prin consiliere si informare parintii in vederea demararii procedurilor administrative sau juridice. 

Ne dorim ca parintii de copii cu dizabilitati sa inteleaga faptul ca in scolile speciale si in societate, in general, copii lor au drepturi egale cu ai tuturor copiilor. Abuzul fizic, psihic, sau emotional, neglijenta, izolarea copilului constituie fapte pedepsite de legislatia in vigoare. 

Incurajam parintii sa urmareasca urmatorii indicatori:  

1. Copilul este izolat intr-o alta incapere 

2. Copilul prezinte urme fizice de agresiune 

 3. Copilul este agitat, anxios, se sperie la apropierea unui adult, se auto-agreseaza (isi da palme, se trage de urechi) 

4. Copilul prezinta semne de nervozitate la plecarea spre scoala 

5. Copilul face gesturi pe care nu le-ati mai intalnit si care reflecta un comportament deviant 

6. Copilul prezinta stari de somnolenta sau absenta 

7. Copilul prezinta alergii inexplicabile pe piele (ele pot fi efectul advers al anumitor sedative) 

8. Copilul prezinta reactii extrapiramidale (miscari necoordonate, tresariri, intepeniri ale membrelor) - pot fi efectele adverse ale anumitor neurolepticeIndiferent daca acgresiunile fizice sau verbale au fost realizate de un cadru didactic sau de alt copil in incinta scolii, cadrele didactice sunt in egala masura responsabile. 

Daca ati observat unul sau mai multi dintre indicatorii de mai sus la copilul dumneavoastra, va rugam sa aveti in vedere urmatorii pasi: 

1. Fotografiati zonele cu leziuni 

2. Efectuati o constatare medico-legala (agresiuni fizice)

3. Contactati un psiholog intependent pentru evaluare psihologica 

4. Depuneti Sesizare direct la Inspectoratul Scolar de care apartineti 

5. Depuneti plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria de unde sunteti arondati

Inregistrarile video si audio, precum si fotografiile pot constitui un instrument extrem de util in probarea agresiunii impotriva copilului dumneavoastra. 

TU ESTI VOCEA COPILULUI TAU! 

 

­­

­

­

Certificatul medico.pdf

Dimensiune fișier: 111.13 KB

Descarcă

Model Sesizare Inspectorat.pdf

Dimensiune fișier: 314.74 KB

Descarcă

Plangere penala.pdf

Dimensiune fișier: 226.43 KB

Descarcă

 

Descriere imagine


Discriminarea poate fi și: 

Dragi părinţi, 

Cunoaşteţi drepturile copilului dumneavoastră! Discriminarea este un fenomen frecvent întâlnit, ale cărui victime sunt copiii cu dizabilități, mai ales în mediul școlar. Acest lucru este adesea pus sub tăcere sau chiar nerecunoscut. Atenție! Pe lângă abuzurile vădite de a ignora dreptul la educație al copilului, prin refuzul verbal de a-l primi în clasă, strângere de semnături pentru excludere și alte tehnici de intimidare, REPREZINTĂ DISCRIMINARE și: 

– Refuzul de a adapta curriculum-ul școlar cerințelor sale educaționale 

– Refuzul de a pune la dispoziție mijloacele și tehnicile de învățare necesare cerințelor sale educaționale 

– Refuzul de a pune la dispoziție profesor de sprijin 

– Refuzul de a accepta prezența la clasă a profesorului de sprijin 

– Refuzul de a fi evaluat strict conform cerințelor sale educaționale 

– Refuzul de a acorda asistență psihopedagogică 

– Neadaptarea condițiilor de desfășurare a testelor/ examenelor/ testărilor naționale în conformitate cu nevoile elevului.  

 

Cum funcționează atenția copiilor 

 (și de ce au unii dintre ei deficit de atenție)­­

Pe scurt 

•Când suntem atenți, identificăm și asimilăm informații utile. 

•Atenția este un proces compus din etape distincte. 

•Copiii cu deficit de atenție pot avea dificultăți cu una sau toate etapele procesului de atenție. 

Cei mai mulți oameni înțeleg că atenția are un rol important pentru învățare, dar s-ar putea să nu știe că este chiar primul pas din procesul de învățare ce are loc în creier. 

Atenția e ca o pâlnie care le permite copiilor să selecteze și să asimileze informațiile utile. Odată ce informațiile au ajuns la ei, creierul le poate da un sens și depozita în memorie. 

Poate părea simplu să fii atent, dar este un proces foarte complex, compus din câteva etape distincte. Copiii cu deficit de atenție pot avea probleme cu una sau toate etapele procesului de atenție iar acest lucru le poate afecta abilitatea de învățare. 

Iată etapele procesului de atenție, unde anumiți copii cu deficit de atenție întâmpină probleme. 

 
Starea de alertă 

Ce este: Pentru a fi atent, un copil trebuie întâi să fie conștient și alert, gata să asimileze informații. Pentru cei mai mulți copii, asta înseamnă să fie treji și bine odihniți. Un elev care nu este alert stă cu capul pe bancă în timpul orei. Însă uneori semnele sunt mult mai subtile, de exemplu un copil care pare pur și simplu ”deconectat” sau se uită în gol. 

Când apar probleme: Somnul neodihnitor sau lipsa somnului sunt principalii vinovați în cazul problemelor de alertă. 

Acest lucru e valabil pentru toți copiii – atât pentru cei cu deficit de învățare și atenție, cât și pentru cei fără. De fapt, unii copii care par să aibă un deficit de învățare sau atenție suferă de o tulburare de somn. 

Printre tulburările de somn se numără insomnia, care afectează capacitatea de a adormi și a menține un somn linistit și odihnitor. 

Copiii cu ADHD suferă de tulburări ale somnului mai des ca alți copii. Dacă copilul tău nu pare destul de ”treaz”, vorbește cu un medic. Acesta ar putea să îi prescrie medicamente sau să investigheze calitatea somnului. 

 
Selecția și menținerea atenției 

Ce este: În această etapă selectăm lucrurile asupra cărora ne vom îndrepta și menține atenția. 

Într-o anumită măsură, oamenii folosesc rațiunea pentru a decide ce merită atenția lor. De exemplu, un elev poate alege să fie atent la profesor, nu la păsările care zboară afară. 

Alegerea și rațiunea joacă însă un rol mai puțin important în acest proces decât am putea crede. De exemplu, dacă o tablă ar cădea de pe perete în timpul orei, atenția tuturor celor din sală s-ar îndrepta spre ea -  e un instinct primar. 

Același lucru se întâmplă dacă profesorul vorbește foarte aproape de elev. Atenția copilului se va concentra automat spre profesorul care se află în spațiul vizual și auditiv din imediata sa apropiere. 

Când apar probleme: Mulți copii cu deficit de atenție vor să se concentreze pe ceea ce trebuie, însă mintea lor nu poate selecta corect. 

O altă mare provocare: Chiar și atunci când copiii pot selecta inforamțiile importante, e posibil să nu își poată menține atenția pentru o perioadă îndelungată de timp. Deci un copil ar putea începe să asculte ce spune profesorul, dar apoi gândul i-ar zbura la păsările de afară. 

 
Comutarea atenției 

Ce este: Nimeni nu poate ignora complet distragerile. De exemplu, un zgomot puternic pe hol va surprinde atenția tuturor elevilor din clasă. Ne îndreptăm adesea atenția și spre ceva interior, precum un gând, o emoție sau o amintire. Majoritatea elevilor însă pot să își mute atenția și apoi să o îndrepte rapid înapoi spre profesor. 

Când apar probleme: Mecanismul care permite celor mai mulți elevi să își reorienteze atenția nu funcționează bine în cazul copiilor cu deficit de atenție. 

Un copil cu ADHD s-ar putea concetra pe zgomotul puternic din afara clasei, cu mult după ce colegii săi și-au reîndreptat atenția spre profesor. Când elevul e din nou atent la profesor, a pierdut deja o mare parte din informații. 

S-ar putea chiar să nu se mai concentreze deloc la oră, ci să se gândească la ce va mânca la prânz sau ce va face în weekend. 

Dacă copilul tău are probleme de atenție, există strategii pe care le puteți încerca acasă. Aveți, de asemenea, opțiunea medicamentelor. Sprijinul din partea familiei și tratamentul potrivit îl poate ajuta să asimileze ce trebuie să știe – atât la școală, cât și în afara ei. 

 
Ce concluzii tragem 

•Atenția nu ține atât de mult de ”alegere” pe cât am putea crede. 

•Copiilor cu deficit de atenție le este greu să își dea seama spre ce să își îndrepte atenția, să își mențină concentrarea și să își reorienteze atenția de la distrageri. 

•Terapiile educaționale îi pot ajuta pe copii să își îmbunătățească atenția și să se concentreze mai ușor.

 

*un articol de Peg Rosen 
 

Cum poți fi empatic față de copiii cu dificultăți de învățare și atenție

Nu e întotdeauna ușor să răspunzi cu empatie la comportamentul copilului tău, dar atunci când îi arăți că îl respecți și îi înțelegi nevoile, îl ajuți să rămână motivat și să își câștige respectul de sine. Mai mult, îi vei construi încrederea în tine. Iată sugestiile noastre pentru a-i răspunde cu empatie. 

1.  ”Regula de platină” vs. ”Regula de aur” 

Probabil știi deja regula de aur: Tratează-i pe ceilalți cum ți-ai dori tu însuți să fii tratat. Dar empatia se bazează pe regula de platină: Tratează-i pe ceilalți așa cum ar vrea (și ar avea nevoie) să fie tratați. 

Asta nu înseamnă să cedezi toanelor copilului tău și să-l răsfeți, ci doar să ții cont de sentimentele și greutățile sale când încerci să îl ajuți. Te concentrezi pe ce are cu adevărat nevoie, nu pe ce crezi tu că are nevoie. 

2.  Întreabă-l ce simte 

De multe ori, copiii oferă indicii non-verbale despre cum se simt sau ce probleme au. E important să fii atent la aceste indicii, dar e la fel de important să îți întrebi copilul direct ce simte, prin ce trece și de ce anume are nevoie. Dacă îi dai ocazi să vorbească și să explice ce simte, copilul devine un participant activ la dezvoltarea și învățarea sa. 

3. Lasă frustrările și judecățile deoparte 

Când copilul tău are o izbucnire nervoasă sau îți povestește despre o situație dificilă de la școală, vei avea propriul tău mod de a reacționa. Să răspunzi cu empatie înseamnă să lași deoparte reacția ta și să pui pe primul loc reacția copilului.

Asta nu înseamnă să îți îngropi propriile sentimente, nici să fii de acord sau să îi accepți comportamentul. Trebuie doar să îl asculți și să încerci să vezi lucrurile din perspectiva lui.

 4. Exprimă-te la persoana I pentru a nu-l învinui 

E important să conștientizezi atât propriile sentimente, cât și pe cele ale copilului tău. Asta îl încurajează să țină cont la rândul său de sentimentele tale și să dea dovadă de empatie. 

Dar atunci când te exprimi la persoana a II-a, ai putea stârni o reacție defensivă. Afrimațiile la persoana I îți permit să vorbești despre o situație, fără să dai vina pe cineva. 

De exemplu, ai putea fi temptat să spui ”Țipi și nu asculți nimic din ce-ți spun.” Dar această reacție arată mai multă empatie: ”Știu că ești supărat, dar când țipi și vorbești peste mine, simt că nu asculți ce îți spun.” 

5. Nu încerca să rezolvi totul 

Mulți părinți sunt atât de obișnuiți să rezolve mereu problemele, încât încearcă imediat să găsească soluții, când copilul lor le povestește ceva. Deși te-ai simți mai bine, s-ar putea ca asta să nu îl ajute pe copilul tău. Încearcă doar să asculți și să înțelegi ce s-a întâmplat. 

Poate copilul tău nici nu vrea ca tu să îi rezolvi problema - puteți discuta despre asta după ce îl asculți. Permite-i să rezolve singur problema- ar fi o ocazie bună să pună în practică responsabilizarea. 

6. Ia o pauză, atunci când ai nevoie 

Uneori e greu să îți păstrezi calmul, când copilul își descarcă supărările pe tine. E în regulă să îi spui că ai nevoie să te retragi. 

Poți spune, de exemplu: ”Îmi vine greu să nu țip în acest moment și cred că și tu simți la fel. Cred că amândoi avem nevoie de puțin timp să ne liniștim. Mă retrag puțin, dar mă întorc după ce sunt mai calm și voi putea să te ascult mai bine.” O astfel de reacție construiește controlul de sine și respectul. 

7. Formulează întrebări deschise 

O întrebare deschisă nu are nevoie de un răspuns într-un singur cuvânt sau o singură propoziție. Este empatică pentru că îi permite copilului tău să spună ce gândește, fără să simtă că ai măsurat deja situația. 

 De exemplu, întrebarea “S-a întâmplat ceva neplăcut azi?” invită la dialog, față de ”Pare că ai avut o zi grea la școală. Așa e?”. Te ajută să explorezi problema -și soluțiile sale- în profunzime. 

8. Fii un ascultător activ 

Empatia presupune o ascultare activă. Asta înseamnă să-i acorzi copilului tău atenția completă și să îi asculți atât cuvintele cât și tonul vocii. Când asculți activ, reflectezi și spui în propriile cuvinte, ce crezi că ți-a spus copilul tău. 

Ar putea fi o idee bună să termini cu o propoziție de genul: ”Asta vrei să îmi spui?”, care îi dă ocazia să corecteze o posibilă neînțelegere. De altfel, dai dovadă de respect față de sentimentele și punctele sale de vedere. 

9. Validează-i sentimentele 

Să răspunzi cu empatie înseamnă să găsești o cale de a-i transmite copilului tău că sentimentele lui sunt valide, că are dreptul să simtă ceea ce simte. 

Poți să nu fi de acord cu alegerile sale, poate chiar să ți se pară că exagerează, dar e important să recunoști că ce simte e real pentru el/ea. Poate acțiunile nu sunt cele potrivite, dar sentimentele nu pot fi ”greșite” sau ”corecte”.

*Un articol de: Amanda Morin
 

Descriere imagine

 

8 moduri de a stimula memoria de lucru

 

PE SCURT 

•Memoria de lucru ne permite să păstrăm și să lucrăm cu informațiile stocate în memoria de scurtă durată. 

•Copiii folosesc memoria de lucru pentru a învăța și a urma instrucțiuni. 

•Poți stimula memoria de lucru a copilului tău prin mici activități zilnice. 

 

Copilului tău îi este greu să rețină o informație cât timp se ocupă cu altceva? De exemplu, dacă te ajută să gătești spaghette și sună telefonul, uită apoi ce avea de făcut la bucătărie? Daca se încurcă des cu astfel de sarcini, ar putea avea probleme cu memoria de lucru. 

Memoria de lucru se referă la manipularea informațiilor stocate în memoria de scurtă durată. (Înainte, termenul ”memorie de lucru” era folosit ca sinonim pentru ”memoria de scurtă durată.”) E o abilitate mentală pe care copiii o folosesc pentru a învăța. E necesară pentru sarcini la care trebuie urmați mai mulți pași sau pentru rezolvarea unor probleme de matematică în minte. 

Puteți lucra împreună pentru a-i dezvolta memoria de lucru, integrând mici activități de stimulare a memoriei în viața de zi cu zi. 

1. Lucrați la abilitățile de vizualizare.

Încurajează-ți copilul să-și creeze o imagine mentală după ce citește sau aude ceva. De exemplu, dacă i-ai spus să pună masa pentru cinci persoane, roagă-l să vizualizeze cum ar trebui să arate masa, apoi pune-l să o deseneze. Pe măsură ce își dezvoltă această abilitate, îi poți cere să îți descrie imaginea, în loc să o deseneze. 

2. Permite-i să te învețe. 

Atunci când explici cum se face ceva, procesezi și sortezi informațiile mental. Dacă copilul tău învață ceva nou, de exemplu, să facă dribling la baschet, roagă-l să îți arate cum se face. Profesorii folosesc și ei această metodă când îi pun pe elevi să lucreze în grupuri. Astfel, ei lucreză direct cu informațiile stocate, în loc să aștepte să le fie solicitate. 

3. Propune jocuri care implică memoria vizuală.

Există multe jocuri de potrivire a imaginilor, care pot ajuta la formarea memoriei vizuale. Poți, de asemenea, să-i dai pagini dintr-o revistă și să-l pui să încercuiască de câte ori apare ”și” sau litera A într-un minut. Și din plăcuțele de înmatriculare puteți face un joc: repetați pe rând literele și numerele de pe o plăcuță, iar apoi spuneți-le invers.

4. Jucați cărți.

Jocuri simple precum Macao, Uno, Maciupiciu sau Război pot îmbunătăți memoria de lucru în două moduri: copilul e nevoit să țină minte regulile jocului, dar și să fie atent la cărțile din mâna și la cele  deja jucate. 

5. Încurajează cititul activ. 

E mai ușor să reții informațiile atunci când iei notițe și subliniezi pe text. Markerele colorate și post-it-urile vă pot fi de folos. De asemenea, e bine să vorbească cu voce tare și să pună întrebări despre materialul citit. Strategiile de citire activă pot dezvolta și  memoria de lungă durată. 

6. Împarte informațiile în unități mai mici. 

Te-ai întrebat vreodată de ce numerele de telefon sunt scrise cu cratimă? Pentru că e mai ușor să ții minte câteva grupuri mici de numere decât un șir lung. Ține cont de acest sfat când urmează să îi dai copilului tău instrucțiuni complexe. Scrie-le pe o foaie sau spune-i-le pe rând. Organizatoarele grafice te ajută să împarți informațiile scrise în părți mai mici. 

7. Folosește strategii multisenzoriale. 

Procesând informația pe cât mai multe căi posibile, ajuți la dezvoltarea memoriei de lucru și de lungă durată. Scrie-i sarcinile pe o hârtie, pentru a le putea vedea. Spune-le cu voce tare, pentru a le putea auzi. Pasați o minge cât discutați ce are de făcut. Strategiile multisenzoriale îi pot ajuta pe copii să rețină informația suficient de mult pentru a o folosi.

8. Ajută-l/o să creeze legături. 

Ajută-ți copilul să facă asocieri care pun în legătură diferite detalii pe care încearcă să le rețină. Atrage-i atenția prin jocuri mnemonice, cum ar fi  ROGVAIV, o prescurtare prin care poți reține culorile curcubeului. Prin crearea unor legături între informațiile vechi și cele noi contribuiți și la formarea și recuperarea memoriei de lungă durată. 

Trucurile și jocurile de stimulare a memoriei sunt doar câteva moduri prin care poți dezvolta memoria copilului tău. Dacă copilul tău continuă să aibă dificultăți cu memoria de lucru, ar putea avea nevoie de o evaluare, pentru a stabili dacă are probleme de atenție. 

 

CONCLUZII 

•Învăță-ți copilul să vizualizeze și îl poți ajuta să-și îmbunătățească memoria de lucru. 

•Jocurile de cărți sau alte activități distractive pot ajuta la construirea memoriei de lucru.

•Dacă găsești moduri de a face conexiuni între informații, dezvolți atât memoria de lucru, cât și memoria de lungă durată.  

*Un articol de: Amanda Morin 
 

Descriere imagine

 

7 sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii cu sensibilitate la zgomot

 

Copiii care suferă de tulburări ale procesării senzoriale pot fi foarte sensibili la zgomot. Activități obișnuite precum mersul la cumpărături sau exercițiile de incendiu de la școală pot fi o provocare pentru ei. Doctorul copilului tău te poate ajuta să găsiți soluții pe termen lung, dar există și câteva metode mai simple care îl pot ajuta să facă față sensibilității la zgomot. 

1. Avertizează-l din timp.

Dacă știi că urmează să audă niște zgomote puternice, avertizează-ți copilul, pentru a știi la ce să se aștepte. De exemplu, spune-i din timp despre zgomotele făcute de toaletele care se curăță automat sau aparatele pentru uscarea mâinilor din băile publice. Dacă e posibil, ajută-l să găsească un loc cât mai ferit de zgomot.

2. Atenuează suntele. 

E bine să ai la îndemână dopuri de urechi, căști simple sau de anulare a zgomotului. Acestea îl pot proteja într-o anumită măsură de zgomote care nu pot fi evitate. Poate fi nevoie să experimentați puțin, înainte să găsiți cea mai bună variantă. Ține minte însă că unii copii cu sensibilitate tactilă ar putea fi deranajați de dopurile sau căștile pentru urechi. Asigură-te că nu blochezi sunetele complet, căci ai putea astfel să îl pui în pericol. 

3. Atenție la siguranța copilului. 

Dacă copilului tău îi este greu să filtreze zgomote minore, s-ar putea să nu se poată concentra pe cele cu adevărat importante: semnale de avertizare precum sirenele sau alarmele. E posibil chiar să încerce să fugă cât mai repede de aceste zgomote, fără să remarce ce se întâmplă în jurul lui.

Încurajează-l să fie atent la ceea ce vede – lumini intermitente sau copii care se aliniază în fața ușii -  și să-i spună unui adult dacă simte nevoia să fugă de zgomot. Exersați împreună cum poate reacționa în astfel de situații.

4. Găsește o soluție împreună cu profesorii. 

Vorbește cu profesorii copilului tău pentru a stabili un semnal de avertizare pentru când se desfășoară exerciții de incendiu sau alte activități care presupun zgomote puternice. Discutați și alte strategii, de exemplu, să îl lase să stea aproape de ușă când se organizează adunări mai mari la școală, pentru a se putea strecura afară din sală dacă nu mai poate face față zgomotelor. E bine să ai un plan de siguranță pentru copilul tău, ca profesorii să știe la ce să se aștepte și cum să reacționeze. Profesorul ar putea chiar să aleagă un coleg din clasă – un ”elev de ajutor”- care să-ți ghideze copilul în situații mai dificile pentru el. 

5. Obișnuiește-l treptat cu locuri noi. 

Nu e întotdeauna posibil să evitați locurile care declanșează sensibilitatea la zgomot a copilului tău. Ai putea încerca să faci trecerea spre un loc nou treptat și să începi cu momente mai liniștite ale zilei. Dacă trebuie să îl aduci cu tine la supermarket, de exemplu, sună la magazin și află când sunt mai puțini clienți. Verifică locurile noi din timp – fără copilul tău – pentru a-i putea spune la ce să se aștepte. 

6. Ajută-l să stabilească limite. 

Jocurile video, alergăturile sau alte activități prin care se distrează copiii pot uneori să producă zgomote care să-l deranjeze. Învață-l că este în regulă să stabilească anumite limite cu prietenii. Îl poți ajuta să-și pregătească ce are de spus, de exemplu: ”Îmi place jocul, dar sunetul sirenei îmi deranjează urechile. Ne putem juca ceva mai liniștit?” 

7. Folosește zgomote albe. 

Pentru unii copii, zgomotul alb pe fundal ajută la ameliorarea impactului sunetelor foarte stridente. Un ventilator sau un aparat care produce zgomote albe îl poate ajuta să doarmă sau să învețe mai bine. Când e în public poate încerca să asculte zgomote albe în căști. 

*Amanda Morin
 

Descriere imagine

 

Ce este viteza de procesare? 

 PE SCURT 

•Viteza lentă de procesare nu este în sine o tulburare de învățare sau de atenție.

•Copiii care au probleme cu viteza de procesare pot avea dificultăți la școală.

•Dacă un copil are o viteză lentă de procesare, nu înseamnă că e mai puțin inteligent. 

 

Copilului tău îi ia două ore să rezolve o temă la matematică, pe care alții o rezolvă în 20 de minute? Are rezultate slabe la teste, deși cunoaște materia foarte bine? Îi este greu să urmeze sarcini complexe, mai ales când trebuie să le realizeze rapid? O cauză posibilă este viteza lentă de procesare. 

Viteza de procesare se referă la ritmul în care receptăm informații, le analizăm și producem un răspuns. Poate fi vorba de informații vizuale, precum litere sau cifre, dar și auditive, ca limbajul vorbit. 

Dacă un copil are o viteză lentă de procesare, nu înseamnă că e mai puțin inteligent. Înseamnă doar că nu poate recepta și folosi informațiile atât de rapid ca ceilalți copii. De aceea are nevoie de mai mult timp să îndeplinească sarcini - atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. 

De exemplu, când un copil cu viteză lentă de procesare vede literele care compun cuvânul ”casă”, s-ar putea să nu știe imediat ce înseamnă. Trebuie să își dea seama ce strategie să folosească pentru a înțelege sensul literelor pe care le vede. Nu înseamnă că nu poate să citească, ci doar că procese care altor copii le vin automat și rapid necesită mai mult efort din partea lui. 

Dacă îi dai sarcini în mai multe etape, ca de exemplu: ”Când vii în bucătărie, adu-ți caietul. Și poți să aduci și paharele murdare din camera ta și să le pui în chiuvetă?” – îi va fi dificil să urmeze toate indicațiile. Viteza lentă de procesare nu îi permite să analizeze destul de rapid toate sarcinile pentru a le putea îndeplini. 

Ritmul în care procesează informații afectează procesul de învățare în toate stadiile sale. O viteză lentă poate îngreuna cititul, scrisul sau socotitul. Afectează și abilitatea copiilor mai mari să rezolve sarcini rapid și corect. 

Viteza lentă de procesare și tulburările de atenție și învățare 

Viteza lentă de procesare nu este în sine o tulburare de atenție sau învățare, dar este un factor care poate contribui la ADHD, dislexie, discalculie sau la tulburarea de procesare auditivă, printre altele. 

Poate afecta și abilitățile funcțiilor executive. Acestea sunt abilități de gândire care îi ajută pe copii să stabilească obiective, să răspundă unor probleme și să se concentreze pe o sarcină. Copiilor o viteză lentă de procesare le este greu să înceapă cevă, să își păstreze concentrarea și să-și evalueze progresul. 

Cum se manifestă viteza lentă de procesare? 

Pentru copiii cu o viteză lentă de procesare poate fi dificil: 

•să termine testele la timp 

•să termine temele în timpul prevăzut 

•să asculte sau să ia notițe când vorbește profesorul 

•să socotească și să ia notițe 

•să rezolve probleme simple de matematică în minte

•să rezolve probleme de matematică în mai multe etape în timpul alocat 

•să lucreze la proiecte complexe, care necesită atenție la detalii 

•să țină pasul într-o conversație. 

Părinții și profesorii pot observa că un copil: 

•e copleșit de prea multe informații concomitente 

•are nevoi de mai mult timp pentru a lua o decizie sau a răspunde

•trebuie să citească informația de mai multe ori pentru a o putea înțelege 

•nu remarcă nuanțele dintr-o conversație 

•îi este dificil să urmeze indicații dacă are de făcut mai multe lucruri

Cum îți dai seama dacă copilul tău are o viteză lentă de procesare? 

Dacă bănuiești că există o problemă cu viteza de procesare a copilului tău, primul pas este să vorbești cu profesorul lui. Spune-i ce ai observat și află dacă și profesorul a remarcat ceva la ore. 

Dacă viteza de procesare afectează procesul de învățare al copilului, ai putea să îl duci la un specialist pentru evaluare. O evaluare completă trebuie să testeze rapiditatea procesării informațiilor vizuale și auditive. În urma testului, poți vorbi cu profesorul lui pentru a găsi metode de a vă adapta la nevoile copilului. 

CONCLUZII 

•Viteza lentă de procesare poate afecta abilitatea de a lua decizii rapide și îngreunează funcțiilor executive.  

•Dacă bănuiești că are o asemenea problemă, apelează la un specialist pentru a-l evalua.

*Understood.org 
 

Descriere imagine

Ce trebuie să știi despre viteza lentă de procesare și anxietate 

 

PE SCURT 

•Copiii cu o viteză lentă de procesare se simt adesea anxioși.

•Aceste stări produc uneori o tulburare cronică de anxietate. 

•Există însă moduri de a reduce anxietatea copilului tău. 

Majoritatea copiilor cu tulburări de învățare și atenție se confruntă cu situații care le creează anxietate. De obicei, aceste situații le expun o slăbiciune: un copil cu dislexie va avea emoții când trebuie să citească în fața clasei, un elev cu disgrafie va fi anxios când are de scris un eseu.

Însă pentru copiii cu o viteză lentă de procesare, sentimentele de anxietate pot apărea în orice moment al zilei, fără nici un fel de avertisment. Asta pentru că tulburările de procesare pot afecta orice aspect al vieții lor, de la teste până la discuții simple cu prietenii. În unele cazuri, stările frecvente de anxietate se transformă într-o tulburare de anxietate.

Iată ce ar trebui să știi despre legătura dintre viteza lentă de procesare și anxietate pentru a-ți sprijini copilul.

Cum se alimentează reciproc anxietatea și viteza lentă de procesare

Când ne simțim anxioși, înghețăm pentru un moment și nu mai procesăm informațiile atât de rapid ca de obicei. Avem nevoie de mai mult timp să răspundem la o întrebare, să luăm o decizie sau să măsurăm o situație. 

La rândul ei, viteza lentă de procesare poate produce anxietate. Imaginează-ți cum se simte un copil în timpul unui test, când vede că toți ceilalți colegi trec repede de la o întrebare la alta, dar el rămâne în urmă.Această situație poate produce pe moment o stare de anxietate și chiar să îi creeze emoții înaintea următoarelor teste. Însă cu cât devine mai anxios, cu atât viteza de procesare va fi mai lentă. 

De aceea, este dificil să delimităm cu exactitate efectele anxietății de cele ale vitezei lente procesare. 

De ce se simt copiii cu o viteză lentă de procesare luați prin surprindere

Dacă un copil are o problemă într-un anumit domeniu, de exemplu la matematică, îi este mai ușor să știe când va fi anxios. Stările de neliniște apar probabil în timpul sau înaintea orelor de matematică. 

Dar un copil cu viteză lentă de procesare poate fi luat prin surprindere de multe situații diverse, cărora nu le poate face față. O simplă conversație cu un profesor l-ar putea neliniști, pentru că ratează finalul discuției. Când îl întreabă profesorii ceva în clasă, are nevoie de mai mult timp pentru a răspunde decât alți copii. Cele două secunde în plus îi pot părea o eternitate, mai ales când privirile colegilor sunt ațintite asupra lui. 

Situațiile de socializare sunt și ele dificile. Copilul poate să nu țină pasul cu ce se întâmplă în grupul lui de prieteni sau să nu reacționeze așa cum se așteaptă ceilalți. Uneori poate ajunge în situații riscante și să nu știe cum să iasă din ele. De exemplu, un adolescent care merge la o petrecere cu prietenii și nu își dă seama că aceștia vor să consume alcool. Odată ajuns acolo, s-ar putea simți anxios pentru că se află într-o situație pentru care nu era pregătit și nu va știi ce să spună ca să plece. 

De ce simt copiii cu viteză lentă de procesare că nu pot avea încredere în ei înşişi 

Copiii cu viteză lentă de procesare nu realizează întotdeauna cum sau când îi afectează tulburarea lor, mai ales dacă nu au fost evaluați și diagnosticați. 

Ei știu în sinea lor că se descurcă bine cu anumite sarcini, deci nu își fac griji când trebuie să își facă ghiozdanul, temele sau să se joace cu mingea, de exemplu. 

Dar când se încurcă, simt că nu pot avea încredere în ei înșiși. De ce au această problemă, când pot face atâtea alte lucruri pe cont propriu? 

De multe ori, ei au senzația că sunt cu un pas în urma tuturor și asta produce, de asemenea, anxietate.

Anxietatea cronică și viteza lentă de procesare 

Pentru unii copii, anxietatea produsă de viteza lentă de procesare apare doar în anumite situații.  Însă, pentru mulți dintre ei, această problemă poate evolua într-o tulburare de anxietate care se extinde asupra mai multor situații și domenii ale vieții. 

E important să cereți ajutorul unui profesionist. Terapia poate fi foarte eficientă, uneori însoțită de medicamente împotriva anxietății. 

Cum poți ajuta 

Viteza lentă de procesare poate fi greu de descoperit. De multe ori, părinții și copiii nu discută despre asta, iar unii poate nici nu observă sau nu îi acordă atenție. 

Copiii ajung să-și interiorizeze problema, în loc să vorbească despre ce simt și să ceară sprijinul necesar. Vor simți că ceva nu este în regulă cu ei și că nimeni nu îi înțelege. 

Adesea, nici anxietatea nu este o problemă abordată deschis. Copiii pot conștientiza foarte bine greutățile cu care se confruntă, fără să vorbească despre ele. În timp ajung să se simtă izolați.

Iată ce poți face pentru a reduce anxietatea copilului tău: 

Reflectă asupra acțiunilor tale. Ai putea chiar tu să îi produci anxietate, fără să îți dai seama. Dacă îi spui des să se grăbească, trebuie să înțelegi că este și acesta un mod de a-l neliniști. 

Fii atent/ă la propria ta viteză de procesare. Poate fi foarte solicitant pentru copii să facă față unui părinte cu o viteză mare de procesare.  Nu există o viteză bună sau rea, doar diferite moduri în care operăm. 

Arată-i că știi despre problema lui. Dacă acorzi atenție problemei sale, îl ajuți să își identifice sentimentele – primul pas pentru a le putea face față. Poți spune, de exemplu: ”Țin minte că ai avut emoții mari înaintea testului de săptămâna trecută. Cum te simți acum?”

Discutați cu întreaga familie. Membrii familiei se pot simți frustrați sau își pot pierde răbdarea când copilul tău termină prea târziu de mâncat sau nu este gata la timp când trebuie să plecați undeva. E important să înțeleagă toată lumea de ce se întâmplă asta și să îi ofere sprijinul necesar. 

Ajută-l să-și formeze noțiunea timpului. Poți include referințe temporale în micile conversații pe care le purtați, pentru a-l ajuta să perceapă mai bine conceptul timpului. De exemplu: ”Bunica ajunge în două ore” sau ”Ți-a luat doar 10 minute să faci ordine în cameră.” 

Acordă-i mai mult timp. Dacă știi că va avea nevoie de mai mult timp pentru a realiza anumite sarcini, planifică din vreme. Când e rândul lui să pună masa, nu-i aminti doar cu 5 minute înainte. Decideți împreună la ce oră să înceapă temele, ca să aibă destul timp să termine și să se relaxeze înainte de culcare. 

Învață-l ce ar putea să le spună altora. Problemele sale nu sunt întotdeauna evidente, iar copilul tău s-ar putea să nu știe cum să le explice sau să ceară ajutor. Discutați și exersați cum poate să le vorbească profesorilor, colegilor sau familei despre problemele sale. Ar putea să îi spună profesorului: ”Uneori am nevoie de mai mult timp pentru a termina exercițiile din clasă. Pot să iau fișa de lucru acasă și să o termin diseară?” 

Discutați despre certuri după ce vă calmați. Anxietatea lui te poate afecta și pe tine și uneori ajungeți să vă certați. După ce vă calmați amândoi, discutați liniștit despre ce s-a întâmplat. Recunoaște că ai fost supărat/ă și gândiți-vă împreună cum puteți evita astfel de situații pe viitor. 

Informează-te despre semnele anxietății cronice. Acestea pot fi semne fizice, emoționale sau comportamentale. Dacă le observi, apelează la un specialist. 

Gândește-te la opțiunile de tratament. Dacă anxietatea copilului tău îi afectează viața de zi cu zi, este important să ceri ajutor. Vorbește cu un doctor despre opțiunile de tratament. Acestea sunt, de obicei, terapia și uneori medicamentele.

Primul pas pentru a-l ajuta pe copilul tău este să înțelegi legătura dintre anxietate și viteza lentă de procesare. Însă e esențial să fii empatic, pentru a-l ajuta să recunoască și să facă față anxietății. În felul acesta, va știi că nu este singur și că îi ești alături să îl susții. Îl înveți să vorbească deschis despre problemele sale și să își apere drepturile. 

 

CONCLUZII

•Viteza lentă de procesare și anxietatea se alimentează reciproc. 

•Terapia și medicamentele sunt două posibile metode de tratament pentru anxietatea cronică.

•Dacă îi înțelegi și recunoști problemele, îl poți ajuta să reducă din anxietate.

*Understood.org 
 

Descriere imagine

 

Cum să-ți ajuți copilul cu viteză lentă de procesare să ia notițe în timpul orelor

 

De multe ori, copiilor le este greu să țină pasul cu ce spun profesorii la ore și să ia notițe eficient. Acest lucru poate fi chiar mai dificil pentru elevii cu o viteză lentă de procesare. Iată ce poți face pentru a-ți ajuta copilul să ia notițe și să fie la zi cu lecțiile. 

1. Cere-le profesorilor materiale-suport pentru lecţii 

Uneori, profesorii pregătesc fișe sau prezentări PowerPoint cu ideile principale ale lecțiilor. Rugați-i să vă trimită astfel de materiale pe e-mail, atunci când sunt disponibile. În felul acesta, puteți consulta fișele profesorilor pentru a verifica dacă s-au pierdut informații în notițele copilului. Încurajează-ți copilul să ia în continuare notițe în clasă, pentru că acestea îl ajută să asmilieze mai bine informațiile și să se implice la ore. 

2. Exersați scrisul de mână și abrevierile 

Cu cât va exersa mai mult scrisul de mână, cu atât va putea scrie mai bine și va lua notițe mai rapid. Încurajează-l să exerseze de mic (chiar din clasele primare) și cât mai mult. 

Copiilor mai mari le poate fi utilă folosirea abrevierilor, de exemplu pt. în loc de pentru. O altă strategie este să se folosească de elemente vizuale, precum desene sau diagrame simple.

3. Propune-i să folosească o tastatură 

Pentru unii copii cu viteză lentă de procesare poate fi mai rapid și mai ușor să scrie la tastatură. Pentru alții, echipamentul în plus le poate distrage atenția și poate îngreuna scrisul. Uneori ajung chiar să tasteze fiecare cuvânt al profesorului, în loc să noteze informațiile schematic. Vorbește cu copilul tău și profesorii săi pentru a vedea dacă merită să încercați această variantă. 

4. Încurajează-l să se pregătească bine înainte de ore

Dacă profesorul recomandă anumite lecturi înainte de oră, e bine să îndeplinească acastă sarcină. Astfel, se va familiariza cu tema care va fi abordată la oră și îi va fi mai ușor să țină pasul când se predă o lecție nouă.De asemenea, e important să aibă caietele și cărțile organizate, cât și creioanele ascuțite sau alte materiale necesare pentru a se putea apuca de scris imediat. 

5. Amintește-i să se uite pe notițele din clasă în fiecare seară 

O privire rapidă peste notițe îl poate ajuta să-și dea seama dacă a omis anumite informații din lecție. Dacă își revizuiește notițele cât informațiile sunt încă proaspete, ar putea să își amintească anumite lucruri și să completeze unde e nevoie. Dacă nu își va aminiti, va știi să își întrebe profesorii la școală în ziua următoare. E mai eficient să verifice notițele în ziua în care le-a scris și să nu aștepte până în momentul când are de învățat pentru un test. 

6. Propune-i să se așeze în primele bănci 

Dacă stă este mai aproape de profesor, îi va fi mai ușor să își păstreze atenția și să participe la oră. Ascultarea activă în timpul orei îi va permite să proceseze informația mai rapid. De asemenea, sunt șanse mai mici să-i fie distrasă atenția de alți copii din clasă. Dacă reușește să-și păstreze concentrarea, își va putea îmbunătăți și viteza de procesare.

*Peg Rosen 
 

Descriere imagine

Ajută-ți copilul să recunoască expresiile feței

Copiii cu dizabilități de învățare nonverbală nu își dau seama când o persoană este supărată, surprinsă sau chiar fericită. Asta poate fi o piedică pentru ei când încearcă să comunice și să formeze legături cu cei din jur. Iată câteva exerciții pe care le poți încerca pentru a-ți ajuta copilul să citească expresiile faciale. 

1. Folosiți fotografii 

Adună fotografii cu persoane cunoscute care exprimă diverse emoții, de exemplu: o poză cu un verișor îmbufnat, o prietenă surprinsă, o mătușă speriată etc. Ajută-l să recunoască emoțiile transmise în fiecare poză. Imită expresiile din imagini și roagă-l să le ghicească sau amintește-i de situații în care cineva a avut o expresie similară (de ex. tatăl tău a avut aceeași expresie îngrijorată ieri, când și-a dat seama că a pierdut cheile de la mașină). Spune-i să caute exemple de expresii faciale în reviste sau pe internet. 

2. Observați mișcările feței

Arată-i cum se mișcă sprâncenele, ochii, gura, nasul sau mușchii feței când exprimi diferite emoții. Mimează supărarea, mirarea sau frica  și încurajează-l și pe el să își observe mișcările feței în oglindă. 

3. Uitați-vă împreună la televizor 

Observați împreună expresiile faciale ale actorilor și întreabă-l ce emoții crede el că exprimă. Puteți să opriți sonorul și să vă concentrați doar pe mimica persoanelor. 

4. Învață-l să întrebe când nu înțelege ceva 

Dacă nu reușește să recunoască emoțiile unei persoane, nu trebuie să se simtă rușinat. Spune-i că poate oricând să întrebe. De exemplu, poate spune cuiva: ”Uneori nu-mi pot da seama dacă ești supărat. Te-a deranjat ceva acum?”

*Un articol de: Amanda Morin
 

Descriere imagine

ADHD la adolescenți (13-17 ani)

În adolescență, ADHD se poate manifesta diferit față de copilărie, fiind o perioadă în care tinerii devin mai independenți și mai responabili de propriile acțiuni. Simptomele prezentate mai jos sunt caracteristice pentru ADHD, dar se pot manifesta și în cazul copiilor cu tulburări de procesare senzorială sau anxietate. 

Iată câteva din comportamentele tipice ale adolescenților cu ADHD la școală sau în familie: 

1. Întârzie des 

Ce observi: Adolescentului cu ADHD îi este greu să ajungă la timp la școală, ratează ora mesei sau vine acasă cu întârziere. 

De ce: Planificarea și organizarea timpului pot fi problematice pentru persoanele diagnosticate cu ADHD. 

Ce poți face: Cumpără-i un ceas și amintește-i să fie atent la oră. Arată-i cum își poate folosi alarma de la telefon pentru a se trezi singur dimineața sau cum poate pune atenționări pe telefon atunci când trebuie să facă ceva la o anumită oră (de exemplu: să ia o pastilă, să meargă la cumpărături). 

2. Este obraznic/ă 

Ce observi: Se ceartă cu profesorii sau le contestă autoritatea, adresează cuvinte urâte sau răspunde nepoliticos părinților sau fraților săi. 

De ce: Uneori, copiii cu ADHD resimt expreiențele mult mai intens decât persoanele obișnuite, de aceea reacțiile lor pot părea nepotrivite situației. De asemenea, problemele legate de controlul impulsurilor îi fac să nu se gândesc la consecințele a ceea ce spun. 

Ce poți face: Un prim pas pentru a-l ajuta să relaționeze mai bine cu cei din jur este să discutați deschis despre certurile din familie, după ce se liniștește. Spune-i că este normal ca persoanele să aibă opinii diferite și că oamenii se pot iubi și înțelege în ciuda acestor diferențe. E important să înțeleagă că trebuie să respecte autoritatea părinților și a profesorilor, chiar dacă nu este întotdeauna de acord cu ei. 

3. Se încurcă la sarcini importante 

Ce observi: Nu își face temele, nu se pregătește pentru școală sau uită să îndeplinească sarcinile de acasă. 

De ce: Copiii cu ADHD pot avea probleme cu organizarea și le este greu să fie consecvenți cu sarcinile lor. 

Ce poți face: Învață-l să planficie și să prioritizeze sarcinile mai importante: încurajează-l să se gândească din timp ce teme trebuie să rezolve și când, pentru a-i rămâne destul timp să se recreeze. Vă puteți ajuta de liste, atât pentru teme, cât și pentru sarcinile din familie. 

4. Își pierde lucrurile 

Ce observi: I se întâmplă adesea să nu găsească obiecte personale (chei, haine, caiete), împrumută mereu foi sau pixuri de la colegi, pentru că își uită lucrurile acasă. 

De ce: Copiilor cu ADHD le este greu să dezvolte strategii de organizare. 

Ce poți face: Stabiliți un loc anume pentru lucrurile pe care le pierde cel mai des. De exemplu, puneți mereu cheia pe masa din hol, revistele pe raftul al doilea din biblioteca etc. Obișnuiți-l să facă anumite sarcini cam la aceeași oră în fiecare zi, de exemplu, în fiecare seară la opt e timpul să își facă ghiozdanul.

*Un articol de: Amanda Morin 
 

Descriere imagine

 

19 LUCRURI PE CARE ORICE PĂRINTE DE COPIL CU NEVOI SPECIALE AR TREBUI SĂ LE ȘTIE

 

Sfaturile mamei unui copil cu nevoi speciale: 

 1. Nu ești singur! 

Poate că nu mai există nimeni cu aceeași gamă de simptome precum copilul tău, dar există oameni care trebuie să facă față aceluiași tip de provocări pentru copiii lor. Găsește-i. Eu n-am întâlnit niciodată pe cineva care să se confrunte cu exact aceleași provocări precum copilul meu, dar am o rețea puternică de părinți pentru fiecare diagnostic diferit. Am format legături puternice de prietenie și am primit – și sper că am oferit și eu la rândul meu - multă susținere de la fiecare. Trebuie doar să intru pe unul din grupurile mele de Facebook și îmi amintesc imediat că NU SUNT SINGURĂ.

2. Și tu meriți să ți se poarte de grijă! 

Suntem în situația de a avea mereu grijă de ceilalți. Totuși, și tu meriți și ai nevoie uneori să-ți poarte cineva de grijă. Asta înseamnă că le poți cere prietenilor sau familiei să îți aducă un prânz din când în când, că poți ieși în oraș sau poți face alte activități plăcute ție! Fă-ți timp pentru orice activitate care te destinde și te face să te simți special - meriți asta!

3. Nu ești perfect – și e ok! 

Nimeni nu este perfect. Cu toții facem greșeli. Putem să ne cufundăm în propriile gafe sau să mergem mai departe! Încearcă să îți schimbi gândirea. Poate există un motiv bun pentru care ai ratat acea programarea, despre care erai convins că e marți, dar era, de fapt, luni. Poate copilul tău a avut o zi grea la școală și a avut nevoie să stea treaz noaptea. Cine știe? Dar învinovățirea nu o să schimbe situația, așa că încearcă să mergi mai departe.

4. Ești un supererou! 

Nu poți să sari peste clădiri dintr-o singură mișcare sau să alergi mai repede decât un glonț, dar tot ești un supererou. În fiecare zi, reușești să gestionezi situații pe care un părinte de rând le-ar crede imposibile: întinzi mușchi încordați, îți amintești să administrezi toate pastilele la timp, injectezi sau infuzezi medicamente, ești alături de copilul tău agitat în timpul procedurilor medicale oribile sau te confrunți cu certuri și crize.  Adesea reușești chiar să nu provoci certuri sau crize tu însuți. Îți încurajezi copilul să facă ceea ce medicul ți-a zis că nu va face niciodată și nu renunți la speranță. Ești terapeut, asistentă medicală, doctor, prieten și confident. Nu ești ca orice părinte.

5. Terapia este joacă. 

Pentru că am asistat la câteva sesiuni de terapie, am fost adesea frustrată de ceea ce credeam că e o abandonare prematură a terapiei. De atunci, am evoluat, am învățat și am început să înțeleg. Pentru copii, terapia este joc și jocul este terapie. Ceea ce vreau să spun este că cei mai buni terapeuți găsesc căi să îl facă pe fiul meu să se implice în activități dificile de la care altminteri s-ar fi dat la o parte, transformându-le într-un joc pe care să vrea să îl joace.

6. Joaca este terapie. 

Da, acest punct este diferit de numarul 5. După terminarea terapiei, am căutat activități extracurriculare cu beneficii terapeutice pentru fiul meu. A practicat diverse sporturi, a învățat să tragă cu arcul și să înoate. Toate astea sunt terapie. Învață, se distrează și devine mai puternic. Win, win, win! 

7. Fă-ți timp să te bucuri de copiii tăi. 

Noi, superpărinții, avem tendința să fim destul de ocupați și încărcați cu programul. Deși avem lucruri foarte importante de făcut, este de asemenea important să ne facem timp să ne jucăm, să râdem și pur și simplu să ne bucurăm de propriii copii. Citește-le, alintă-i, implică-te în ce e important în lumea lor. Creați-vă amintiri în afara zidurilor de spital.

8. Vei fi obligat să iei decizii dureroase. 

Va trebui să iei decizii dureroase care îți vor da migrene și te vor face să te îndoiești de tot ce știai sau înțelegeai. Trebuie să știi că faci ce e mai bun - amintește-ți de punctul 3! Mi s-a întâmplat să mă mustrez aspru pentru astfel de decizii, care pot deveni foarte apăsătoare pentru mine. Vorbește despre blocajul tău cu persoane înțelegătoare și ai încredere în tine că vei lua cea mai bună decizie. 

9. Nu vei avea întotdeauna dreptate. 

Multe din alegerile pe care ești forțat să le faci nu au nici un răspuns corect, există doar alegeri mai puțin grele sau dureroase. Vei da tot ce e mai bun din tine, dar nu o vei avea mereu dreptate, indiferent de câte nopți nedormite petreci gândindu-te la cum să gestionezi o situație. 

10. Iartă-te. 

Da, vei face greșeli uneori, în ciuda celor mai bune intenții. Nicio pedeapsă nu e îndeajuns de lungă pentru a te face să te simți mai bine și nici nu te va ajuta să faci alegeri mai bune. Amintește-ți că multe dintre cele mai grele decizii nu au un răspuns corect.

11. Să fii părinte este greu. 

Să fii părintele unui copil cu nevoi speciale este și mai greu. Dar asta îți poate aduce și mai multă împlinire. Ne poate face mai iubitori, iar viața va fi întotdeauna mult mai interesantă. Provocările au recompensele lor. Uneori, va trebui să cauți în inima ta pentru a le găsi, dar ele există. 

12. Să fii părintele unui copil cu nevoi speciale e ca la maraton. 

Pentru cei care încearcă să câștige un maraton, nu există pauze. Dacă vrei să rămâi în cursă, trebuie să mânânci și să bei în timp ce alergi. Dar maratonul nostru va continua pentru viitorul imediat și dincolo de acesta. Așa că amintește-ți, nu trebuie să câștigi, doar să ajungi la final. Cel care a ajuns pe ultimul loc în maraton a luat pauze, a stat și a băut apă, a mâncat ceva, apoi s-a întors în cursă. Acordă-ți aceste momente, oricât de scurte! 

13. Nu te pierde! 

Suntem persoane complexe, iar a fi părintele unui copil cu nevoi speciale este parte din identitatea noastră. Dar nu reprezintă întreaga noastră identitate. Când îți concentrezi întreaga viață, toate relațiile, tot ce ești tu în jurul copilului tău și a nevoilor lui, te poți pierde pe tine. Găsește lucruri în viața ta care îți plac, găsește-ți un hobby și practică-l.

14. Menține-ți simțul umorului! 

Dacă nu ești atent, poți deveni hipersensibil, iar unii oameni ar putea începe să te evite. Multe expresii colocviale pot suna enervant pentru părinții de copii cu nevoi speciale. Totuși, încearcă să îți amintești că oamenii nu fac unele comentarii ca să te ofenseze sau să te supere. 

15. Sărbătorește lucrurile mărunte! 

Vorbește despre acele realizări care ar putea fi mărunte pentru alții, dar care înseamnă enorm pentru copilul tău! Copiii noștri se dezvoltă după propriul ceas, se poate să învețe unele abilități mai târziu, iar pe unele s-ar putea să nu le stâpânească niciodată. Un cuvânt, o propoziție, un zâmbet, o îmbrățisare, orice realizare ar fi, împărtășește-o cu cei care te iubesc pe tine și pe copilul tău. 

16. Nu lăsa părinții tipici să te întristeze. 

Știu că e greu să auzi de la alți părinți că un copil de 6 luni, mai mic decât al tau, merge în picioare și al tău nu. Sau că e greu să ai de-a face cu străinul bine intenționat, de altfel, care te întreabă de ce copilul tău de 2 ani stă în fund în loc să meargă pe propriile picioare. Încearcă să îți amintești că acești oameni nu cunosc contextul nostru. Explică-le, fii răbdător, educă-i despre lucrurile pe care nu le înțeleg. Și amintește-ți, părinții tipici au dreptul să vorbească și ei și să-și laude realizările copilului lor. Asta nu înseamnă că îți desconsideră copilul.

17. Nu compara! 

Iată înca un punct dificil, oameni buni, dar care merită adresat. Toți copiii sunt diferiți, fie ei tipici sau cu nevoi speciale, iar fiecare copil va crește și se va dezvolta în ritmul propriu. Dacă ai impresia că nu a atins un anumit prag de dezvoltare, vorbește cu medicul copilului tău. Nu îl compara cu frați, surori, veri, colegi de clasă, nici măcar cu copii cu același tip de dizabilitate – acest lucru nu te va face să te simți bine. Copilul tău este unic și va avea calități și dificultăți unice. 

18. Fă-ți timp pentru viața de cuplu! 

A fi căsătorit sau în cuplu este muncă grea. A fi părinte e muncă grea. Punct. A fi părintele unui copil cu nevoi speciale este muncă și mai grea, punct! Pentru aceia dintre voi care sunt căsătoriți sau într-o relație, faceți-vă timp pentru acea relație, în afara timpul petrecut alături de copii! 

19. Ai încredere în instinctele tale. 

Tu îți cunoști copiii cel mai bine. Doctori, profesori, terapeuți, cu toții sunt resurse fantastice, dar dacă te simți neascultat sau dacă nevoile copilului tău nu sunt împlinite, e rezonabil să cauți o a doua opinie. Nu-ți fie teamă să lupți pentru copilul tău și nevoile sale. În timp ce profesioniștii sunt experți în domeniile lor, și tu ești expert în ceea ce privește copilul tău!

*Sursă: Dr. Darla Clayton, PsyD, The Mobility Resource

 

 

 

 

AUTOREPREZENTAREA - DE CE ESTE IMPORTANTĂ

Pe scurt 

• Autoreprezentarea (engleză: self-advocacy) este abilitatea de a-ți susține și apăra propriile nevoi și drepturi. 

• Copilul tău poate beneficia de această abilitate atât la școală, cât și în viața socială.

• Îl poți ajuta să dobândească abilitatea de autoreprezentare la orice vârstă, dar este bine să începi cât mai devreme. 

 

Ca părinte simți nevoia să te ocupi de copilul tău și să te asiguri că nu-i lipsește nimic. Te gândești probabil la nevoile sale, vorbești cu profesorii sau membrii familiei despre aceste nevoi și îți ajuți copilul să primească susținere și sprijin la școală și în afara ei.

Însă poți face ceva mult mai valoros: îl poți învăța să comunice și să își apere singur aceste nevoi. Asta se numește autoreprezentare.

Ce este autoreprezentarea 

Autoreprezentarea este atunci când copilul tău își înțelege calitățile și slăbiciunile, își cunoaște nevoile și reușește să le comunice celor din jur.

„În esență, autoreprezentarea este abilitatea copilului tău de a-și susține propriile nevoi.”

Autoreprezentarea poate fi împărțită în trei elemente cheie:

• Copilul tău își cunoaște și înțelege nevoile.

• Știe ce fel de ajutor sau sprijin poate răspunde acestor nevoi. De exemplu: meditații sau anumite adaptări pe timpul orelor pentru cerințele individuale.

• Își poate comunica nevoile profesorilor sau altor persoane.

Să luăm un exemplu. O fetiță cu disgrafie participă la orele de istorie, la care trebuie să își ia multe notițe în clasă pentru a-și putea face temele. Ea are nevoie de ajutor ca să poată ține pasul cu materia de la școală.

Iată cum funcționează autoreprezentarea: Fetița înțelege că îi va fi greu să își ia notițe. Știe, în schimb, că un program de recunoaștere vocală o poate ajuta să ia notițe mai eficient. Așa că îi explică profesoarei că are dificultăți cu scrisul la ore și îi cere voie să folosească programul de recunoaștere vocală. Dacă profesorul este de acord, nevoile fetiței au fost adresate. Dacă profesorul refuză, fetița va înțelege că trebuie să vorbească desprea această problemă cu altcineva.

Cum îi ajută autoreprezentarea pe copii să învețe

Autoreprezentarea le oferă copiilor soluții pentru provocările cu care se confruntă la  școală. În exemplul de mai sus, fetița se poate descurca mult mai bine în clasă dacă folosește programul de recunoaștere vocală. 

Desigur, un părinte poate să vorbească direct cu profesorul pentru a cere acest program în numele fetiței. Însă este mult mai benefic pentru ea să practice autoreprezentarea, pentru că astfel: 

• Învață să găsească soluții pentru probleme pe care părinții poate nici nu le cunosc. 

• Își construiește încrederea în sine și în abilitățile de învățare. 

• Preia inițiativă și control asupra învățării. 

• Își dezvoltă independența și autonomia. 

Pe termen lung, aceste beneficii pot contribui enorm la realizările copilului tău. În loc să se simtă lipsit de putere și dependent de ceilalți, se poate simți pregătit să facă față greutăților vieții.Autoreprezentarea este utilă în multe aspecte ale vieții. Un copil care se apără și se susține singur este unul care poate comunica cu ușurință în situații sociale. De exemplu, va putea să le explice prietenilor de ce uneori are nevoie de mai mult ajutor din partea lor.

Cum promovăm autoreprezentarea în rândul copiilor 

Iată câteva moduri în care îți poți ajuta copilul să îți dezvolte abilități de autoreprezentare: 

•Vorbește-i despre calitățile și slăbiciunile sale. 

• Amintește-i că e în regulă să ceară ajutor. 

•Laudă-l atunci când spune că are nevoie de ajutor. 

•Învață-l despre drepturile sale legale și despre cum le poate apăra într-un mod constructiv și pozitiv. 

•Încurajează-l să folosească materiale adaptate pentru nevoile sale la școală. 

•Găsește-i un model, un mentor cu dizabilități. 

•Când apare o problemă, oferă-i ocazia să o rezolve singur, înainte să intervii. 

•Ține cont de părerea copilului tău în deciziile care îi privesc educația sau viața socială.

E nevoie de timp pentru a-și însuși abilitățile de autoreprezentare

Pentru mulți copii, autoreprezentarea nu e deloc ușoară. Unii se pot simți ciudat sau chiar vinovați pentru că cer ajutorul sau cer o adaptare cuvenită. Este adevărat mai ales în cazul copiilor care se simt rușinați de dizabilitatea lor.

Însă pratica este mama învățăturii. Iar prin pratică vor învăța, treptat, să nu se mai simtă stingheriți atunci când cere ajutor. Cu cât încep mai repede, cu atât le va părea mai natural și normal să își susțină nevoile și să își apere drepturile.

Autoreprezentarea îi ajută să se dezvolte în persoane independentă și descurcărețe, să facă față provocărilor curente cât și celor ce vor urma.

Concluzii

• Autoreprezentarea este o abilitate importantă pentru succesul pe termen lung al copilului tău.

• Îi poți ajuta să deprindă această abilitate urmând anumiți pași.

• Autoreprezentarea nu e ușoară, dar prin parctică și exerciții, copiii pot învăța să ceară ajutorul atunci când au nevoie.

*Sursa: Understood.org 
 

10 lucruri de știut în lupta pentru incluziune

Lupta pentru incluziunea școlară a copiilor cu dizabilități din România este absolut necesară pentru un viitor mai bun al acestora, iar părinții sunt principalii factori care pot genera schimbarea. 

Prin acțiunea fiecărui părinte în parte de a lupta pentru respectarea drepturilor propriului copil se poate produce o schimbare de sistem. 

Astfel, trebuie să vă familiarizați cu anumite aspecte de natură legală pe care le veți întâlni în mod inevitabil în acest demers: 

1. Ce este certificatul de orientare școlară și profesională? 

Certificatul de orientare școlară și profesională (COSP) este un document care orientează școlar copilul către învățământul de masă sau cel special, în urma evaluării de specialiști. 

Orientarea către învățământul de masă sau special nu este obligatorie pentru părinți. Astfel, un copil orientat către învățământul special poate, la alegerea părinților, să fie înscris în școala de masă

În acest certificat, de regulă, atunci când copilul este orientat către învățământul de masă, sunt înscrise și recomandări precum: profesor de sprijin și curriculum adaptat. Acestea sunt adaptări necesare nevoilor copilului, iar școala are obligația de la pune la dispoziția copilului. Neadaptarea curriculei, inexistența unui profesor de sprijin sau refuzul prezenței acestuia la ore constituie discriminare. 

Acest certificat se eliberează de către CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), la cererea părinților sau a profesorilor, se poate elibera maxim 1/ an și minim 1/ciclu de învățământ

Legislație: Ordin 6552/2011

2. Care este termenul legal pentru a răspunde solicitărilor scrise adresate autorităților publice (școală, Inspectorat Școlar etc)? 

Vă recomandăm ca de fiecare dată când remarcați neregularități, discriminări, abuzuri în activitatea la școală a copilului, să sesizați în scris conducerea școlii, Inspectoratul Școlar Județean/Municipal și/sau Ministerul Educației. Spre exemplu, în cazul în care copilul nu beneficiază de profesor de sprijin și/sau curriculă adaptată, trebuie să sesizați în scris aceste aspecte.

Aceste autorități au obligația de a vă răspunde în maxim 30 de zile de la înregistrarea lor, la care se pot adăuga, în situații excepționale, pentru o cercetare amănunțită, 15 zile. Așadar, termenul maxim este de 45 de zile.

3. Este părintele obligat să asiste la ore copilul cu nevoi speciale? 

Nu. Odată înscris la școală, școala are obligația de a avea în grijă și de a realiza incluziunea școlară efectivă a copilului cu nevoi speciale.

Contrar cerințelor impuse de anumite școli, părintele copilului nu este obligat de lege să îl asiste la ore pe motive de disciplină sau inabilitate a cadrelor didactice de a gestiona situația. Mai mult, impunerea acestui lucru părinților reprezintă un abuz din partea școlii și/sau altor autorități. 

Așadar, nu trebuie să cedați acestor presiuni. 

4.  Are dreptul copilul de a beneficia de consiliere psihologică la școală? 

Da. Conform legii, școala are obligația de a pune la dispoziția copilului aceste resurse de asistență psihologică.

Fiecare școală are un consilier psihologic școlar, la care copilul cu nevoi speciale și nu numai poate avea acces. În cazul în care acest lucru nu vă este făcut cunoscut, puteți solicita consiliere psihologică în scris către conducerea școlii.

5. În cazul în care copilul are însoțitor personal, poate acesta să asiste și la ore? 

Da. Școala are obligația de a colabora cu familia copilului cu nevoi speciale pentru interesul superior al acestuia, iar însoțitorul personal nu face decât să faciliteze procesul de învățare al copilului.

Astfel, limitarea accesului însoțitorului restrânge dreptul la educație al copilului, care trebuie să beneficieze de adaptări specifice dizabilității sale.

6.  Ce este alocația de hrană și cazarmament? 

Este un drept în bani pe care îl are copilul cu nevoi speciale care învață în învățământul de masă, conform certificatului de orientare școlară. Așadar, certificatul de orientare școlară și profesională este necesar pentru obținerea alocației de hrană și cazarmament

Depunerea actelor pentru alocație se face la școală, iar primirea banilor se face tot prin școală.

7. Adaptarea curriculei școlare înseamnă restrângerea numărului de ore la care poate participa copilul? 

Nu. Deși acest lucru se poate încerca de autorități pentru a se debarasa de obligația de a face față nevoilor copilului, nu reprezintă adaptare a curriculei școlare propriu-zise

Adaptarea curriculei școlare nevoilor speciale ale copilului presupune evaluarea acestuia conform capacității și aptitudinilor specifice dizabilității sale, precum și predarea de cunoștințe în conformitate cu acestea. 

8. Ce efecte au demersurile părinților celorlalți colegi de excludere a copilului din clasa de masă? 

Aceste demersuri sunt discriminatorii. Conducerea școlii și celelalte cadre didactice trebuie să se implice activ în medierea eventualelor conflicte între copii și/sau familiile acestora. 

Organizarea de ședințe, instigarea copiilor împotriva colegului cu nevoi speciale sau alte practici de natură umilitoare sunt sancționabile în justiție.

Părinții colegilor copilului cu nevoi speciale nu pot decide asupra dreptului la educație al acestuia.

9. Cum știu că a fost discriminat copilul meu? 

Violența fizică, psihică, verbală, neadaptarea curriculei școlare, a mediului sălii de clasă, refuzul participării copilului la diverse activități pe baza dizabilității, toate constituie discriminare. 

Discriminarea constituie un set de tratament diferențiat și abuziv față de copilul cu nevoi speciale, raportat la colegii săi, din cauza dizabilității sale. Astfel, se poate ajunge ca acel copil să nu mai fie primit la școală sau să se spună clar că trebuie retras. 

10. Ce este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)? 

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este o autoritate publică cu rol jurisdicțional, unde sunt sesizate cazurile de discriminare din România.

CEDCD a depus nenumărate petiții la CNCD pentru discriminarea copiilor cu nevoi speciale de-a lungul timpului. 

Demonstrarea existenței cazului de discriminare trebuie făcută prin probe concludente, iar sancțiunile date de CNCD constituie în amendă și/sau avertisment. Pot fi sancționate: școala, Inspectorat, profesori, părinți ș.a.

 

 

7 moduri în care îți poți ajuta copilul nonverbal să comunice

 

Articol postat de Gery Dawson, PhD, Ofițer Șef de Știinte de la Autism Speaks, și Lauren Elder, PhD , Director Asistent Autism Speaks pentru Diseminarea Științei

 

Cercetătorii au publicat descoperiri încurajatoare care arată că, și după vârsta de 4 ani, mulți copii nonverbali cu autism își dezvoltă în cele din urmă limbajul. 

Pe bună dreptate, familiile, profesorii sau alte persoane apropiate vor să știe cum pot promova dezvoltarea limbajului la copiii sau adolescenții nonverbali cu autism. Vestea bună este că cercetarea a dat naștere unei serii de strategii eficiente.

Înainte să împărtășim sugestiile noastre, este important să amintim că fiecare persoană cu autism este unică. Chiar și cu un efort foarte mare, o strategie care funcționează bine cu un copil sau adolescent ar putea să nu funcționeze cu altul. Și deși fiecare persoană cu autism poate învăța să comunice, nu o va face întotdeauna prin comunicare verbală. Persoanele nonverbale cu autism pot contribui mult în societate și pot avea vieți împlinite cu ajutorul supoturilor vizuale și al tehnologiilor de asistare.

Așa că iată cele mai bune 7 strategii pentru promovarea dezvoltării limbajului la copiii și adolescenții nonverbali cu autism: 

1. Încurajează jocul și interacțiunea socială. 

Copiii învață multe prin joacă, inclusiv limbajul. Jocul interactiv îți oferă ție și copilului tău oportunități plăcute de a comunica. Încearcă  mai multe jocuri pentru a afla ce îi place. De asemenea, încearcă activități de joacă ce promovează interacțiunea socială. Exemple de jocuri pot include cântecele, recitarea unor rime sau chiar mici hârjoneli inofensive. În timpul interacțiunii, poziționează-te în fața copilului, la nivelul privirii sale. Astfel îi va fi mai ușor să te vadă și să te audă.

2. Imită-ți copilul! 

Imitarea sunetelor și a comportamentelor de joacă ale copilului tău va încuraja mai multă vocalizare și interacțiune. Mai mult, îți încurajează copilul să copieze la rândul lui atitudinea și acțiunile tale. Însă ai grijă să imiți doar comportamentele pozitiv. De exemplu, când copilul tău se joacă cu o mașinuță, joacă-te cu o mașinuță. Dacă bușește mașina, bușește-o și tu pe a ta. Dar nu imita aruncatul sau lovitul mașinii!

3. Concentrează-te pe comunicarea nonverbală. 

Gesturile și contactul vizual pot construi o bază a limbajului. Modelează și răspunde acestor comportamente. Exagerează-ți gesturile. Folosește-ți atât corpul, cât și vocea când comunici – de exemplu: întinde mâna  când spui ”uite!”, dă din cap când spui „da” etc. Folosește gesturi care sunt ușor de imitat pentru copilul tău: aplaudă, deschidde-ți brațele, atinge mâinile etc. Răspunde gesturilor copilului tău: când se uită sau indică o jucărie, dă-i-o sau vezi dacă vrea ca tu să te joci cu ea. La rândul tău, arată spre jucăria pe care o vrei înainte să o iei.

4. Oferă-i „spațiu” să vorbească. 

Când copilul nu răspunde imediat, simți uneori nevoia să intervii, iar asta e absolut normal. Dar este mult mai important să îi acorzi șansa de a comunica. Când pui o întrebare sau vezi că vrea ceva, fă o pauză pentru câteva secunde, în timp ce îi dai de înțeles din privire că aștepți ceva de la el/ea. Fii atent la orice sunet sau mișcare a corpului și răspunde prompt. Promptiduinea răspunsului tău îl ajută pe copil să simtă puterea comunicării.

5. Simplifică-ți limbajul. 

Astfel îl poți ajuta să urmărească ce spui. În plus, va fi mai ușor pentru el/ea să îți imite vorbele. Dacă este nonverbal, încearcă să vorbești majoritar prin câte un cuvânt. (Dacă se joacă cu o minge, vei spune „minge” sau „aruncă”). Dacă micuțul vorbește deja prin câte un cuvânt, poți comunica în fraze scurte, precum „Aruncă mingea!”. Urmează regula „unul în plus”: folosește în general fraze cu un cuvânt mai mult decât folosește copilul tău. 

6. Urmărește interesele copilului tău

În loc să-i întrerupi concentrarea, alătură-te activității lui prin cuvinte. Folosind regula „unul în plus”, povestește ce face copilul tău. Dacă se joacă cu forme geometrice, ai putea spune „în” când pune o formă geometrică în carcasă. Ai putea spune „formă” când ține forma geometrică în mână sau „lasă forma” când le desface ca să înceapă din nou. Vorbind despre ceea ce îl interesează pe copil, îl vei ajuta să învețe vocabularul asociat.

7. Folosește tehnologii de asistare sau suporturi vizuale. 

Tehnologiile de asistare sau suporturile vizuale nu doar că înlocuiesc limbajul, ci pot contribui la dezvoltarea acestuia. Există, de exemplu, aparate și aplicații cu fotografii, pe care copilul le atinge pentru a genera cuvinte. La un nivel mai simplu, suporturile vizuale pot include fotografii și grupuri de fotografii pe care copilul le poate folosi ca să indice gânduri sau dorințe. 

În cele din urmă, terapeuții copilului tău sunt cei mai calificați pentru a te ajuta să alegi și să folosești cele mai bune strategii pentru a încuraja dezvoltarea limbajului. Spune terapeutului tău despre succesele tale, cât și despre dificultățile pe care le întâmpini. Lucrând cu echipa de intervenție a copilului tău, poți ajuta la furnizarea sprijinului de care copilul tău are nevoie să-și găsească vocea unică.

  

 

Bullying în rândul copiilor cu dizabilități 

 

Bullying  este un termen preluat din limba engleză și se referă la o formă de comportament abuziv, întâlnită adesea în școli. Agresorii sunt, de obicei, colegi de școală sau profesori, care rănesc în mod repetat un copil prin jigniri, porecle sau glume umilitoare, excludere sau chiar violență fizică.

Copiii cu dizabilități devin de multe ori victime ale bullying-ului și pot fi afectați emoțional sau psihic pe termen lung. Ca părinte al unui copil cu dizabilități, e important să recunoști semnele bullying-ului și să iei toate măsurile necesare ca micuțul tău să se simtă în siguranță la școală. 

 

Iată ce tip de comportamente pot fi considerate bullying: 

  • să insulți și să pui porecle jignitoare 
  • să faci glume umilitoare despre cineva 
  • să lovești pe cineva 
  • să furi și să strici lucrurile cuiva 
  • să trimiți mesaje sau e-mailuri răutăcioase 
  • să scrii lucruri urâte pe internet despre cineva 
  • să forțezi pe cineva să facă lucruri pe care nu vrea să le facă 
  • să ignori sau să excluzi pe cineva și să îi încurajezi și pe ceilalți să facă la fel 

 

Semne că micuțul tău se confruntă cu bullying la școală 

Cu toții avem zile mai proaste din când în când, însă dacă observi că anumite comportamente persistă, e cazul să îți pui întrebări. Uneori, aceste comportamente pot semnala o problemă la școală: 

  • copilul tău se simte neajutorat, vorbește despre sinucidere sau vrea să fugă
  • situația sa școlară și notele s-au înrăutățit nu mai vrea să petreacă timp cu prietenii 
  • are un comportament agresiv, verbal sau fizic, față de un prieten sau un frate mai mic (inversarea rolurilor: pentru că se simte neajutorat la școală, devine agresiv acasă) 
  • are probleme cu somnul, coșmaruri, plânge când trebuie să meargă la culcare sau chiar udă patul în timpul nopții
  • este indispus fără motiv
  • a devenit mai retras 
  • îi este frică să meargă în anumite locuri, de exemplu în curtea școlii, pe holurile școlii, pe un traseu unde se poate întâlni cu alți colegi de școală
  • îi dispar lucrurile, precum banii, pachețelele de mâncare, hainele, rechizitele. Spune că  s-au stricat sau le-a pierdut, dar nu poate explica cum s-a întâmplat
  • nu vrea să meargă la școală
  • îi este frică să râmână singur
  • comportamentul sau personalitatea i se schimbă radical 
  • se plânge adesea de dureri de cap, de burtă și se duce des la cabinetul medical sau vrea să fie luat de la școală 
  • își schimbă obiceiurile alimentare 
  • se grăbește să folosească toaleta cum ajunge acasă, pentru că nu vrea să o folosească la școală 
  • se învinovățește pentru orice, e neîncrezător și se simte neputincios 

 

Self-Advocacy: 

După cum am vorbit într-un articol anterior, self-advocacy sau autoreprezentarea este abilitatea de a-ți susține și apăra propriile nevoi și drepturi. În cazul acesta, copiii trebuie să știe că pot vorbi întotdeauna cu un adult despre problema lor. E bine să înțeleagă că bullying-ul nu este niciodată din vina lor și că nu merită sub nicio formă să fie hărțuiți. Trebuie să țină minte că este dreptul lor să se simtă în siguranță la școală. Ajută-ți copilul să se gândească la mai mulți adulți responsabili la care poate apela în situații dificile. Dacă unul din adulți nu îl poate ajuta, trebuie să încerce cu următoarea persoană, până primește susținerea de care are nevoie. 

 

Iată ce poți face când copilul tău se confruntă cu bullying la școală: 

Află ce s-a întâmplat 

Primul pas este să vorbiți despre ce i s-a întâmplat. Cine au fost agresorii? Când și unde s-a întâmplat? Folosește întrebări deschise, care să îl încurajeze să povestească totul cât mai liber. 

Notează întreaga poveste

Vă poate ajuta mai târziu dacă notezi povestea, cu toate detaliile ei. Încearcă să scrii ordinea cronologică și locul evenimentelor. Puteți verifica apoi împreună ce ai notat. Acest pas se poate întâmpla pe parcursul a mai multor discuții. 

Păstrează toate bilețelele, e-mailurile, sms-urile sau orice alte mesaje primite online ca dovadă că micuțul/micuța ta a fost hărțuit/ă. 

Pregătește-te înainte de discuția cu școala

Înainte să vorbești cu personalul de la școală, poți povesti unei alte persoane ce s-a întâmplat. Cere-le feedback: cum te-ai descurcat? ai fost prea emoțional/ă? au reușit să înțeleagă problema și detaliile poveștii? 

Discută cu profesorul/învățătorul 

Întreabă-l dacă a observat situații de bullying printre elevi și cum a reacționat. Povestește-i întâmplările prin care a trecut copilul tău și stabilește o nouă discuție peste o săptămâna, pentru a vedea ce s-a rezolvat. 

Dacă situația persistă, vorbește cu directorul 

Povestește-i atât întâmplările copilului, cât și reacția profesorului și măsurile pe care le-a luat (sau nu le-a luat) până în momentul de față. Întreabă-l ce măsuri va lua și notează cele mai importante puncte ale discuției. 

Dacă peste două săptămâni nu observi nicio schimbare, adresează-te inspectoratului școlar 

Scrie evenimentele în ordine cronologică, inclusiv persoanele cu care ai vorbit deja și reacțiile lor. Cere-le ajutorul pentru a opri bullying-ul și păstrează răspunsurile pe care le primiești. 

Apără-ți drepturile

Dacă în urma sesizării conducerii școlii și a inspectoratului nu s-a remediat situația, ne poți contacta pe adresa legal@cedcd.ro. În situațiile în care e vorba de bullying din partea profesorilor sau bullying între copii și profesorul susține această practică, puteți face plângere penală pentru infracțiunea de purtare abuzivă. 

Purtarea abuzivă - Art. 296 (C.p) (1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. (2) Amenintarea ori lovirea sau alte violente savarsite in conditiile alin. (1) se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune, ale carei limite speciale se majoreaza cu o treime.

 

Surse: 

nobullying.com
understood.org 

 

Schimbările de dispoziție la copiii cu ADHD 

 

Pe scurt 

•Adesea, copiii cu ADHD resimt emoțiile mai intens ca alți copii 

•Atunci când le este greu să își țină emoțiile în frâu, ei trec prin schimbări bruște de dispoziție 

•Există moduri în care îți poți ajuta copilul să își identifice și gestioneze emoțiile 

Adesea, copiii cu ADHD au probleme cu gestionarea emoțiilor. Acest lucru se manifestă uneori prin schimbări bruște de dispoziție, care îi poate deruta pe cei din jurul lor. Nu e nevoie de mult pentru a declanșa aceste stări. Iată un exemplu: 

Un copil intră în casă pentru a lua prânzul, după ce s-a jucat afară bucuros. Când se așază la masă, varsă din greșeală paharul cu apă. În acel moment devine frustrat și nervos, iar dispoziția lui se schimbă radical. Își petrece restul după-amiezii în casă, fiind foarte țâfnos și dificil. În același timp, este la fel de posibil ca după 10 minute să își revină complet și să își continue joaca afară. 

Haideți să aflăm de ce unii copii cu ADHD au schimbări frecvente de dispoziție și, mai ales, cum îți poți ajuta copiul să își gestioneze mai bine emoțiile. 

ADHD și emoțiile intense 

Toți copiii au toane și își pierd calmul câteodată, mai ales dacă e vorba de preadolescenți și adolescenți. Însă majoritatea reușesc să își controleze emoțiile destul de rapid și ușor. Dacă, de exemplu, varsă din greșeală un pahar cu apă, li se spune să își facă temele sau să nu mai stea la calculator, probabil vor fi nervoși pentru un minut, dar nu pentru o oră sau mai mult. Un astfel de incident nu le va strica întreaga zi. 

Însă copiii cu ADHD pot avea reacții exagerate la frustrări minore. Aceste reacții pot fi manifestări ale altor probleme mai puțin evidente.De multe ori, copiii cu ADHD se simtă furioși. anxioși, frustrați sau dezamăgiți într-o măsură mai mare decât alți copii de vârsta lor, iar același lucru poate fi valabil și pentru emoțiile pozitive. 

În același timp, au probleme atunci când încearcă să își gestioneze emoțiile și reacțiile. Asta îi împiedică să își mențină o perspectivă rațională asupra unei situații, iar o mică frustrare devine o problemă gravă. 

Iată un exemplu: Un copil a marcat două goluri în timpul unui meci de fotbal și este foarte bucuros de reușitele sale. După ce ratează un singur gol, mândria lui se tranformă imediat în rușine. Continuă să fie supărat chiar și după încheierea meciului și nu contează că a avut o prestație bună în mare. Un singur eșec îi umbrește întreaga experiență.Apoi, unul din membrii echipei sale îl felicită pentru cum a jucat. Acest lucru îi poate ori ridica moralul, ori îl poate frustra și mai tare, pentru că va interpreta comentariul drept mincinos sau sarcastic.

Cum poți ajuta 

Schimbările de dispoziție sunt dificile nu doar pentru copil, ci pentru întreaga familie. Puteți însă lucra împreună, pentru a-l ajuta să identifice și să își gestioneze emoțiile. 

Nu reacționa exagerat când copilul tău are o izbucnire 

Dacă schimbarea dispoziției sale începe cu o izbucnire, încearcă să nu reacționezi prea rapid sau intens în acel moment. Când are parte de o reacție foarte emoțională din partea ta, îi va fi și mai greu să își țină emoțiile în frâu. În plus, este puțin probabil că te va asculta în acele momente. Permite-i să își descarce emoțiile, atâta timp cât nu o face într-un mod extrem sau agresiv. 

Spune-i ce observi, fără să îl critici 

Dacă starea sa negativă persistă, poți să îi spui ce remarci tu despre starea lui - pare neliniștit, frustrat, enervat etc. E posibil ca el să nu își dea seama de schimbarea bruscă a dispoziției sau chiar să nu realizeze ce simte. Spune-i ce observi, dar calm și fără să îl critici – o conversație constructivă l-ar putea ajuta să își identifice emoțiile. 

De exemplu, ai putea spune: ”Mi se pare că ceva te-a supărat. Mai devreme erai într-o dispoziție foarte bună.” Rezumă-te la fapte, pentru a nu crea o conversație prea emoțională.

Întreabă-l ce s-a întâmplat și empatizează cu el 

E important să îi arăți empatie și să îi spui că ceea ce simte este în regulă. În același timp, poți să îi arăți ca discuțiile îl pot ajuta să se descărca și să treacă peste o situație dificilă, înainte să adune mai multe sentimente negative.

De exemplu, poți spune: “S-a întâmplat ceva de te simți atât de abătut?” Dacă îți spune ce, răspunde-i cu empatie: ”Și eu m-aș simți prost dacă mi s-ar întâmpla mie”. Poți chiar să îi împărtășești o poveste despre cum ți s-a întâmplat ție ceva asemănător. 

Dar dacă micuțul tău nu e încă pregătit să vorbească despre asta? În acest caz, e important să înțelegi și să îi respecți decizia. Oferă-i spațiu pentru a se detașa de situație, daca de asta are nevoie în acel moment. 

Spune-i cum te afectează comportamentul lui 

Cu siguranță nu vrei să îl îngrijorezi sau să faci să se rușineze, însă trebuie să înțeleagă că dispoziția lui îi afectează și pe cei din jur – inclusiv pe tine. Poți spune, de exemplu ”Mă simt iritată de felul în care te porți. S-a întâmplat ceva ce te-a supărat?”E posibil să îți vorbească deschis despre ce îl deranjează. Răspunde-i prin empatie, iar apoi explică-i că, deși îi vei fii alături pentru a trece peste această situație, nu te simți bine să fii tratată urât. 

Vezi ce efecte secundare pot avea medicamentele pentru ADHD

Dacă ia medicamente pentru ADHD, e posibil ca acestea să influențeze schimbările sale de dispoziție. Un indiciu în acest sens ar fi dacă aceste schimbări de dispoziție au loc în același moment, în fiecare zi. 

Medicamentele își pierd efectul după-amiaza târziu sau la începutul searii. Atunci pot apărea câteva ore în care se schimbă dispoziția, de exemplu, devine foarte trist sau iritabil.Dacă descoperiți un tipar al stărilor sale care se întinde pe mai multe zile, ar trebui să vorbiți cu un doctor. Aceste lucruri se rezolva uneori prin ajustarea dozei, schimbarea orei la care se administrează medicamentele sau poate chiar schimbarea tipului de medicament.

Atenție la tulburările de sănătate mintală 

Copiii cu ADHD sunt mai predispuși la tulburări de anxietate și depresie, iar ambele probleme pot provoca schimbări de dispoziție. Dacă o stare negativă durează mai mult de o săptămână sau două, e important să vorbiți cu un doctor sau un specialist în domeniul sănătăţii mintale. 

Concluzii 

•Copiii ADHD își pot pierde perspectiva și resimt uneori mici frustrări mult mai intens 

•Stările schimbătoare pot fi un efect advers al medicamentelor pentru ADHD. În cazul acesta trebuie să consultați un doctor. 

•Observând și vorbind cu copilul tău despre schimbările sale de dispozițe, îl poți ajuta să le conștientizeze și să le gestioneze mai bine.

*Sursă: understood.org 

 
Diferențele între ADHD și autism

Dificultatea de a fi atent la oameni, starea de agitație, invadarea spațiului personal, dificultățile în interacțiuni sociale și izbucnirile sau crizele. Toate acestea pot fi atât simptome pentru ADHD, cât și pentru autism, iar cele două tulburări coexistă uneori. 

În cazul tulburărilor de spectru autist (TSA), simptomele pot varia ca grad de severitate. Deși ADHD (sau ADD) nu este o tulburare din acest spectru, se poate manifesta printr-o varietate de simptome, asemenea autismului, iar fiecare simptom poate crea probleme cu diferite grade de severitate de la un copil la altul. 

Deci care sunt diferențele între autism și ADHD? Acest tabel expune câteva din principalele diferențe între cele două tulburări.

 

ADHD autism
Ce este? O tulburare biologică ce afectează abilitățile copiilor de a se concentra, a fi atenți, a sta liniștiți sau a-și controla comportamentele impulsive. Spectrul tulburărilor de neurodezvoltare ce îngreunează dezvoltarea abilităților sociale, comunicare și gândirea. Comportamentele repetitive sunt, de asemenea, incluse în spectrul autist.
Ce semne poți observa? • copilul tău uită frecvent, pare ușor distras și visător • evită contactul vizual și/sau fizic
• pare să nu asculte ce se vorbește cu el/ea, îi este greu să urmeze instrucțiuni • are întârzieri de vorbire (sau nu vorbește deloc), vorbește în fraze repetitive
• are accese de furie din cauza frustrării și nu poate ține sub control comportamentele impulsive • este predispus la accese de furie sau izbucniri din cauza problemelor de procesare senzorială, a anxietății, frustrării sau dificultăților de comunicare
• are probleme cu ordinea, organizarea sau ducerea la bun sfârșit a sarcinilor • îl supără schimbările de rutină
• îi este greu să râmână concetrat pe o activitate, dacă acea activitate nu este plăcută • are dificultăți cu abilitățile sociale
• are dificultăți cu abilitățile sociale • se folosește de mișcări corporale excesive pentru a se liniști (de exemplu, se leagănă, își flutură mâinile)
• îi este greu să stea liniștit în timpul diferitelor activități, cum ar fi la masă, la teme sau în timpul exercițiilor la școală • are interese obsesive sau rămâne fixat asupra unui subiect
• îi este greu să își aștepte rândul, nu are răbdare • este mereu agitat sau în mișcare, simte nevoia să umble sau să se joace cu orice
• este mereu agitat sau în mișcare, simte nevoia să umble sau să se joace cu orice • este foarte avansat verbal, însă are dificultăți în interpretarea indiciilor nonverbale
• întrerupe oamenii, spune lucruri nepotrivite și are greutăți în comunicarea nonverbală • îi este greu să fie înțelegător față de sentimentele sale și ale altor persoane
• acționează fără să gândească și nu înțelege consecințele acțiunilor sale • reacționează intens la sunete, mirosuri, imagini sau atingeri (tulburări de procesare senzorială)
• poate avea reacții exagerate la stimuli senzoriali, precum sunete, mirosuri, gusturi, imagini sau atingeri • nu conștientizează situațiile cu potențial periculos
• intreprinde activități sau jocuri cu potențial riscant fizic
Posibil impact social și emoțional Pentru că le este greu să urmeze reguli sociale, copii cu ADHD au dificultăți în formarea sau păstrarea prieteniilor. Reacțiile negative și comentariile frecvente legate de modul în care se poarta sau de lipsa atenției le pot afecta stima de sine sau motivația. Copii ar pute rămâne cu impresia ca sunt ”răi” sau că ”nu sunt destul de buni”. Copiii cu TSA au dificultăți cu interacțiunile sociale, comunicarea și manifestă acțiuni repetitive sau ritualizate. Chiar și copiilor care nu au dificultăți cognitive semnificative le este greu să își facă prieteni, să înțeleagă cum să relaționeze cu alți oameni și să interpreteze indiciile sociale.
Ce specialiști vă pot fi de ajutor Pediatri, neurologi, asistente medicale, psihiatri: stabilesc diagnosticul de ADHD și prescriu medicamente. Pot identifica și alte probleme, precum anxietatea. Pediatri, neurologi, psihiatri și psiholgi: identifică simptomele TSA și stabilesc diagnosticul. Vă pot îndruma către alte servicii de intervenție.
Psihologi clinicieni: oferă terapie comportamentală pentru a-i învăța pe copii să facă față propriilor acțiuni și interacțiuni cu cei din jur. Oferă terapie cognitiv-comportamentală pentru problemele emoționale asociate cu ADHD. Stabilesc diagnosticul de ADHD și al altor probleme de sănătate mintală ce pot apărea în asociere cu ADHD, precum anxietatea. De asemenea, pot evalua problemele de învățare. Psihologi clinicieni, asistenți sociali: Oferă terapie pentru a-i învăța pe copii să își îmbunătățească interacțiunile sociale. Oferă terapie cognitiv-comportamentală pentru problemele emoționale asociate cu autismul. Stabilesc diagnosticul altor probleme ce pot apărea în asociere cu autismul, inclusiv ADHD. De asemenea, pot evalua problemele de învățare. Oferă terapie de integrare senzorială sau diete senzoriale, pentru a-i ajuta pe copii să răspundă stimulilor senzoriali într-un mod adecvat.
Neuropsihologi pediatri: stabilesc diagnosticul de ADHD și al altor probleme de sănătate mintală care pot coexista. Pot evalua și problemele de învățare. Neuropsihologi pediatri: Stabilesc diagnosticul de autism și al altor probleme de sănătate mintală care pot coexista, precum anxietatea sau ADHD. Pot, de asemenea, să prescrie medicamente.
Psihologi educaționali și consilieri pentru dezvoltare organizațională: lucrează la abilitățile de organizare, planificare și administrare a timpului. Logopezi: lucrează la îmbunătățirea limbajului vorbit și abilităților de comunicare pragamtică.
Ce îl poate ajuta la școală  • Să stea mai aproape de profesor și de materialele didactice • Să stea mai aproape de profesor și de materialele didactice
• Să i se ofere un spațiu liniștit pentru a putea realiza diferitele exerciții sau teme primite • Să i se ofere un spațiu cu cât mai puține distrageri auditive sau vizuale
• Semnale, indicii nonverbale sau imagini care să îi capteze atenția • Repere vizuale și culori pentru a sublinia diverse aspecte sau a învăța lucruri noi
• Să primească instrucțiuni treptat • Diete și activități senzoriale în timpul zilei
• Un orar al activităților zilnice, cu imagini sau în formă scrisă • Să i se ofere mai multe opțiuni pentru a nu se simți presat
• Pauze pentru mișcare • Să i se acorde un timp de așteptare de 3-7 secunde după ce profesorul pune o înrebare sau îi dă o indicație
Ce puteți face acasă  • Stabiliți reguli și așteptări clare • Stabiliți așteptări clare și o rutină zilnică
• Creați o rutină zilnică • Dă-i sarcini sau indicații treptat și ajutați-vă de imagini, liste sau bilețele
• Dă-i sarcini sau indicații treptat. • Pregătiți-vă un plan pentru a face față izbucnirilor. 
• Învăță-ți copilul să folosească liste, imagini sau bilețele pentru a urmări mai bine ce are de făcut • Utilizează un semnal sonor sau vizual pentru a face mai ușoară tranziția de la o activitate la alta. 
• Permite-i să ia pauze în timpul temelor pentru a se mișca sau relaxa • Încercați jocurile de roluri pentru a exersa cum poate să reacționeze în diferite situații sociale 
• Organizează o zonă specială pentru teme și învățat Acestea sunt câteva exemple comune, însă TSA pot diferi foarte mult de la un copil la altul, de aceea și sprijinul oferit acasă poate varia. Părinții colaborează, de obicei, cu un specialist pentru a decide ce metode de sprijin pot folosi acasă.
• Anunță-l din timp dacă dorești să schimbi programul stabilit și explică-i la ce se poate aștepta în situații noi
*Sursă: understood.org 
 

Ce să spui când alți părinți intervin în modul cum îți crești copilul 

Fie că intenționează sau nu, alți părinți ar putea interveni în modul în care îți crești copilul. Iată câteva idei despre cum să răspunzi când alți părinți critică, oferă sfaturi nedorite sau încearcă să-ți disciplineze copilul. 

Adulții din jurul copilului tău s-ar putea să nu înțeleagă provocările sale de învățare și concentrare dacă nu petrec mult timp cu acesta. Se poate să-i observe comportamentul și să se grăbească cu concluziile. Ar putea chiar să intervină. Iată câteva sfaturi despre cum să discuți cu oameni care intervin în modul în care îți crești copilul:

Sfaturile nedorite 

Context:

Când îți lași copilul la școală, o altă mamă spune: „Am citit un articol despre ADHD azi. Zicea că părinții ar trebui să modifice dieta copiilor lor pentru a stopa comportamentul rău. Ai văzut?”

Cum să răspunzi:

„Da, mulțumesc”. sau „Nu, dar sună interesant.”

Rațiuni:

Nu ești obligat să discuți cu oameni aproape străini despre alegerile personale de a-ți educa copilul. Poți alege o versiune politicoasă a „Nu mă simt comfortabil să discut despre copilul meu.”

Critica adusă modului cum îți crești copilul

Context:

Fiica ta își uită pantofii de balet. Te întorci acasă după ei, pentru că știi cât de relaxantă este această oră pentru ea. O altă mamă spune: Cu siguranță face ce vrea din tine.

Cum să răspunzi:

Kaya devine din ce în ce mai bună la a fi organizată și baletul îi prinde foarte bine.

Rațiuni:

Poți oferi puțină informație despre copilul tău fără să intri în specificități. Și poate fi de ajutor pentru ceilalți să știe că progresează.

Disciplinarea copilului tău

Context: 

La o zi de naștere, un părinte spune: Dacă ar sta locului, am putea face o poză întregului grup. Maria, poți să nu te mai miști?

Cum să răspunzi:

Când copilul tău nu este acolo, poți să spui: „Să stea nemișcată este dificil pentru Maria. Lucrăm la asta și am prefera ca asta să rămână în familie.”

Rațiuni:

Este normal să devii protector când un alt adult îi spune copilului tău ce să facă. Încearcă să rămâi calm și concentrează-te pe date.